Software la comandăCompania
O companie de transport de mărfuri din Europa Centrală și de Sud-Est, cu un parc auto considerabil, format din mașini de mare tonaj, ne-a solicitat sprijinul în realizarea unei soluții web personalizate. Aflată în continuă dezvoltare, compania a conștientizat nevoia acestei soluții care să le ofere posibilitatea de a urmări locația camioanelor lor în timp real și de a avea funcționalități în planificarea și programarea rutelor, urmărirea încărcăturii și gestionarea șoferilor.
Provocarea
Ne-a plăcut provocarea aceasta, mai ales că Dan Pop, colegul nostru a activat ani de zile ca manager de transport în companii de profil, așa că ne-am simțit ”acasă” din toate punctele de vedere.
După ce am analizat în detaliu împreună cu reprezentanții companiei toate cerințele și necesitățile, am creionat caietul de sarcini și am concluzionat împreună că este nevoie de o aplicație web elaborată, care în final să ajute, evident, la reducerea costurilor de combustibil și să îmbunătățească timpul de livrare. De asemenea, funcțiile de planificare și programare ale rutelor să-i ajute să își gestioneze bine flota și să se asigure că mașinile lor de mare tonaj lor sunt utilizate eficient.
Soluția
Am înțeles că trebuie să dezvoltăm un sistem care să ofere precizie în organizare și simplificarea managementului companiei pentru mai multe departamente: parc auto, resurse umane, vânzări, financiar, operațional.
Pe baza acestor informații, Vertical Digital a început să dezvolte o aplicație web care să răspundă nevoilor companiei de transport. Am folosit o combinație de:
- HTML
- CSS și JavaScript pentru front-end
- Node.js pentru back-end
Ne-am asigurat ca aplicația să aibă și un design responsive, astfel încât să poată fi accesată atât pe desktop, cât și pe dispozitive mobile și să funcționeze la fel de rapid și eficient de oriunde este folosită de utilizatori.
Pentru realizarea acestui proiect am avut nevoie de patru luni de muncă susținută în care am implicat o echipă de cinci ingineri:
- 2 ingineri pentru back-end
- 2 ingineri pe front-end (interfața)
- 1 inginer pe asigurarea calității
După patru luni, clientul nostru s-a bucurat de control deplin centralizat asupra întregii activități. Prin urmare, în aplicația creată de Vertical Digital comapania are acces la:
- Evidența asupra întregului parc auto: situație ITP, RCS, viniete, revizii, service, anvelope etc
- Evidența resurselor umane, respectiv statusul șoferilor de camion: valabilitatea documentelor, concedii, atestate, perioada petrecută în delegații etc
- Evidența clienți și terți (alte companii de transport către care compania subcontractează), lista neagră (clienți indezirabili, cu care preferă să nu mai colaboreze, din anumite motive)
- Managementul comenzilor
- Raportări pe toate situațiile financiare in timp real atât la nivel general de companie cât și per client sau vehicul
Rezultate
După ce am finalizat aplicația web, am testat-o și verificat-o în cele mai mici detalii, pentru a ne asigura că nu dă erori și că funcționează precis, conform așteptărilor. În plus, am avut mai multe ședințe de training cu angajații companiei de transport, pentru a-i familiariza cu privire la modul de utilizare al aplicației.
De la implementarea soluției create de Vertical Digital, compania de camioane a înregistrat o creștere semnificativă a eficienței și productivității. Acum își pot urmări camioanele în timp real, ceea ce i-a ajutat să reducă costurile cu combustibilul și să îmbunătățească timpul de livrare. Funcțiile de planificare și programare a rutei au ajutat de asemenea să își gestioneze mult mai ușor flota și să se asigure că toate camioanele lor sunt utilizate eficient. Mai mult, comunicarea dintre departamentele companiei, indiferent că erau de natură operațională, de management sau financiare s-a îmbunătățit considerabil, ceea ce a dus la timpi de reacție mult mai rapizi din toate părțile implicate.
Prin urmare, aplicația web dezvoltată de Vertical Digital a fost un instrument valoros pentru compania de camioane, care a ajutat mult la creșterea profitului.
Opinii
”Ne-a plăcut mult această colaborare. Colegul meu Dan Pop are expertiză de management în domeniul transporturilor, așa că am înțeles mult mai bine nevoile clientului și am reușit să le punem în aplicare, fix cum și-a dorit. Cu ajutorul echipei noastre de ingineri specializați în aplicații web am creat această aplicație care i-a adus clientului beneficii financiare, dar și în munca de zi cu zi.”
Alex Gheboianu, Vertical Digital